home Dr. Herdea > Articole medicale > Atelier > Atelier 3 - Viata in dar

     Sambata,10.12.2011, a avut loc in cadrul CMI dr Herdea Valeria, un atelier special, despre care nu s-a vorbit foarte mult, nu s-au facut prezentari anterioare, asa cum ne-am obisnuit, sa facem la celelalte ateliere, din respect, din dragoste, din dorinta de a ne proteja pacientele care ne-au facut bucuria si onoarea de a participa la acest atelier. In programul cursurilor a aparut pur si simplu "atelier intern".

 

     Ne-am gandit ca in Ajunul Craciunului, singuratatea in fata unei boli severe este mult mai greu de infruntat decat in orice alta perioada. Niciodata, in viata nu esti mai singur, decat atunci cand esti bolnav.

 

    Noi, romanii suntem un popor predominent sentimental, actionam sub impulsuri de moment. Daca se face un teleton, este OK, participam rapid, ne mobilizam, ajutam, apoi uitam. Astfel ca, problema doar se indulceste pe moment, dar este departe de a fi rezolvata. Avem nevoie de educatie, de acumulare de cunostiinte despre problema in cauza, de schimbare de atitudini, de schimbare de mentalitati, de comportamente, ori asta dureaza.

 

     Solutia nu este chiar simpla,nu sta intotdeauna in a da cuiva ceva rapid, pe strada sau eventual prin portiera masinii coborata pe furis, "de sufletul cuiva" sau de mila sau de jena pentru ca tu ai si el nu, solutia, este sa il educi pe cel care nu are acces la educatie, pentru a-l face in stare sa isi castige singur existenta, sa gasesti mecanisme si cai pentru a-l pregati pe cel aflat in nevoie pentru a fi apt sa faca fata la provocarile pe care le intampina.

 

     Problema este, ca, in prezenta unei boli cronice, severe,poate dura un timp mai lung, pana sa apara semne de vindecare. Si atunci, nu mai este de ajuns sa fii sentimental, sa reactionezi pe moment chiar si cu generozitate si apoi sa uiti ca problema exista. Trebuie sa fii solidar, sa pui umarul, sa fii acolo cat de mult poti, pentru cel care are nevoie de tine, pentru cel care sufera in tacere.

     Tema atelierului nostru a fost:

     "Viata in dar"

     iar motto-ul sub care s-a desfasurat a fost:

     "Daca rupi o floare, atingi o stea",

     pentru ca suferinta, oricat de mica,de aici de pe Pamant, fie si a unei singure fiinte, urca pana la stele si influenteaza tot Universul. Chiar daca nu ne vine sa credem, Universului ii pasa,preia incarcatura emotionala a strigatului nostru de suferinta. Gandurile noastre, emisia energetica fie si a tacerii insingurate, vor modifica in fiece secunda vibratia in Univers iar Universul ne raspunde.

 

     Atelierul a fost dedicat pacientelor noastre care au fost diagnosticate de-alungul timpului cu diverse forme de cancer in sfera genitala, fie de san, fie de ovar, fie de uter. A fost pentru noi toti, cei care am participat, o lectie de demnitate, de comportament exemplar al acestor doamne.

 

     La atelier au participat ca de fiecare data, specialisti din diferite domenii: radiologie - doamna Dr. Monica Manaila, ginecologie - Dl. Dr. Koulosousas, kinetoterapie - Dl. Andrei Lefter, nutritie - Dr. Lidia Soldea, terapii alternative - Dl. Teodor Herdea, medic veterinar - specialist in terapie asistata de animale - Dr. Alexandra Burcusi, medic de familie - Dr. Laura Herdea, moderator - Dr. Valeria Herdea.

 

     Temele abordate au parcurs drumul de la date de anatomie, depistare precoce - tehnici de autoexaminare, metode de screening, metode de tratament, efecte secundare ale tratamentului, alimentatia in functie de etapa clinica in care se afla pacienta. Au fost abordate teme precum: trauma pacientului, responsabilitatea medico-legala a medicului curant, trauma apartinatorului, precum si un subiect despre care nu se vorbeste foarte mult - trauma medicului care are in ingrijire pacientul aflat intr-o situatie de acest gen.

 

     S-a discutat despre metode de tratament ale terapiei alternative, combinate cu terapia alopata, sacroterapia, ocupand un loc important in obtinerea unor rezultate notabile in procesul de tratament si recuperare.

 

     Concluzia unanim acceptata, a fost aceea ca, acolo, unde pacientul este dorit,iubit si sustinut de catre anturajul propriu, de baza fiind familia proprie, locul de munca, prietenii, acolo unde pacientii nu trec singuri prin trauma unei afectiuni severe, amenintatoare de viata, ci alaturi de oameni dragi, acolo sunt si reusitele! Comunicarea buna intre membri comunitatii mici sau mari careia ii apartine pacientul, duc la rezultate de exceptie pe parcursul terapiei.

 

     Motivatiile puternice sunt cele care accelereaza procesul de recuperare. Cele mai des mentionate sunt cele legate de prezenta si afectiunea fata de copii, sot/sotie, rude,prieteni, apropiati, sentimentul de utilitate in profesie.

 

     Profilul personalitatii este determinant-tipul optimist are clar avantajul unor recuperari mai rapide, fata de tipul de pesimist. Persoanele mai echilibrate, mai ponderate, adera mai rapid la tratament si pierd mai putin timp si energie in procesul de diagnosticare si acceptanta a tratamentului. Persoanele cu deschidere catre spiritualitate, in speta, cei care au o credinta puternica in valorile divine, in intelegerea raporturilor om -Divinitate, au o mai mare putere in a accepta dificultatile pe care le presupune procesul de tratare si vindecare.

 

     In functie de profilul pacientului, constituirea unei echipe interdisciplinare, alcatuita din medic de familie, medic specialist oncolog, radioterapie, nutritionist, psiholog, terapeuti de terapii alternative, kinetoterapeut, preot, gasirea unei modalitati de comunicare a riscului, a pasilor de tratament, reactiilor adverse ale tratamentului, informatii in permanenta despre evolutia afectiunii in functie de nivelul educational al pacientului si de nivelul de acceptanta al acestor informatii (este dreptul pacientului de a fi informat, dar acelasi pacient are si dreptul de a primi atat de multa informatie cata poate duce,la momentul "X"), ar putea fi solutia la minimalizarea traumelor induse de prezenta afectiunii de baza, ar accelera procesul de recuperare, dar mai presus de toate ar putea umaniza situatia pacientului suferind de o afectiune severa.

 

     Sa nu uitam, ca nu toti pacientii au acelasi profil psihologic, aceeasi pregatire sau aceeasi dorinta de a fi informati complet asupra bolii de care sufera. Exista o categorie larga de pacienti, care nu fac fata la comunicarea diagnosticului complet de la inceput. Si, atunci, vine clar intrearea: cat de mult poti comunica? Pana unde poti merge ca specialist? Cat de mult bine si cat de mult rau poti face,comunicand unui pacient,un diagnostic, in mod brutal? Cand depasesti pragul de malpraxis? Cat de benefic este pentru evolutia unui pacient sa ii comunici date asupra unei boli severe fara a-i da informatii in prealabil despre posibilitati terapeutice, la cazuri similare? Ce faci daca nu ai o echipa interdisciplinara, bine sudata? Ce faci ca pacient? Cum reactionezi?

 

     Solutia, este sa iti pregatesti pacientul, sa aiba un medic care il cunoaste, cu care sa comunice si care sa il vada periodic, facand echipa cu ceilalti participanti la monitorizare.

 

     Esential pentru procesul de recuperare, este ca toate tipurile de tratament cunoscute si acreditate de catre forurile stiintifice oficiale si mai ales medicale, de buna practica si care au la baza dovezi clinice ale eficacitatii si actiunii lor in timp, in afectiunea respectiva, sa fie aplicate, combinat si sub supraveghere permanenta medicala.

 

     Concluzia finala a acestui atelier a fost cu certitudine, ca orice afectiune,oricat de severa ar fi, are sanse reale de vindecare. Depistarea precoce, preventia, raman unele dintre mijloacele cele mai eficiente in acest tip de lupta. Pacientul informat corect si graduat, avand acces la asistenţa din partea unei echipe interdisciplinare, este un pacient care poate fi ajutat sa identifice cai si mijloace de actiune,pe care sa le dezvolte, in lupta impotriva bolii de care sufera.

 

     Rolul cel mai important in procesul de vindecare, revine pacientului insusi: el este singurul care poate stapani, controla si directiona in sens pozitiv triada trup-inima-minte. Contactul cu natura, miscarea in aer liber, cu tot ce este plin de esenta vietii, trairea sentimentelor de iubire, generozitate, adoptarea unui mod de a gandi optimist, centrat pe valori morale - intelepciunea, bunatatea, altruismul, binele, adevarul, frumosul, motivate de nevoile sinelui si de prezenta celor dragi in viata personala, devin arme de necontestat in castigarea acestui razboi.

 

     Vezi Atelier 3** - Serbarea Calendarului >>

Articole pe aceeasi tema Articole pe aceeasi tema: atelier

Sesiunea dedicata parintilor -Scoala Familiei Mele- Sesiunea dedicata parintilor -Scoala Familiei Mele-

Invitatie la conferinta dedicata parintilor din Scoala Familiei Mele, desfasurata sambata 19 noiembrie 2016 la Rin Grand Hotel.

Scoala Familiei Mele - Editia 2013 Scoala Familiei Mele - Editia 2013

C.M.I. Dr. Herdea Valeria anunta reluarea atelierelor din cadrul Scolii familiei mele

Sesiunea de vara a cursurilor Scoala familiei mele Sesiunea de vara a cursurilor Scoala familiei mele

Programul de desfasurare al cursurilor Scoala familiei mele pentru sesiunea de vara 2012 iunie-august.

Se reia Atelierul 4 - Copilul mic 0-3 ani Se reia Atelierul 4 - Copilul mic 0-3 ani

Datorita solicitarilor primite atat din partea pacientilor cat si a cititorilor nostri, atelierul 4 se reia.

Comenteaza articolul

Apreciere:

Cod de verificare:

loadingSe incarca datele..


(Nu exista mesaje la acest articol. Fii primul care lasa un mesaj!)



  • Articole populare
Schema de imunomodulare pentru anotimpul rece
319 accesari
Schema de imunomodulare pentru anotimpul rece
Cresterea imunitatii: cum ne pregatim pentru anotimpul toamna-iarna, dar si cum sa ne facem mai rezistenti in fata schimbarilor de vreme.
Regim alimentar in enterocolita acuta - diaree
59 accesari
Regim alimentar in enterocolita acuta - diaree
In afara de placerea si bucuria calatoriilor, in vacanta ne putem confrunta si cu mici necazuri precum episoadele de diaree, enterocolita acuta.
Cum masuram si cum scadem corect temperatura la copii
30 accesari
Cum masuram si cum scadem corect temperatura la copii
Copii pot face febra din multe motive, insa important este sa stim sa le masuram temperatura si la nevoie sa le scadem febra rapid.
Enterocolita la copii
30 accesari
Enterocolita la copii
Diareea sau enterocolita acuta reprezinta o afectiune caracterizata de prezenta a mai mult de 3 scaune semi-consistente, moi sau apoase, survenite la un pacient aflat anterior in stare de sanatate
Regim alimentar la varsta de 6, 7, 8 si 9 luni
25 accesari
Regim alimentar la varsta de 6, 7, 8 si 9 luni
Alimentatia bebelusului la 6, 7, 8 si 9 luni. Regim alimentar pentru bebelusi intre 6 si 9 luni.

Vezi mai multe Articole medicale >>


  • Categorii principale

Find us on Google+

  • Articole citite acum